Press "Enter" to skip to content

18 iulie 1938: A încetat din viață Regina Maria a României, regina care ne-a unit

Calendar istoric: 18 IULIE

1711: Marea confruntare de la Stănilești dintre forțele ruso–române, conduse de țarul Petru I al Rusiei și de Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, și cele otomane. Victoria turcilor a obligat pe Cantemir să–și părăsească tronul și să se refugieze în Rusia, unde a devenit consilierul țarului.

1868: S-a născut Miron Cristea (Elie Cristea), primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, prim-ministru al României (1938-1939). A fost un publicist, filolog, politician român cu vederi antisemite, senator, regent (20 iulie 1927 – 8 iunie 1930) și teolog, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 – 1939). În perioada 1 februarie 1938 – 6 martie 1939, a fost cel de-al 38-lea prim-ministru al României. La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

1883: Ia ființă Serviciului Meteorologic al României sub conducerea lui Ștefan Hepites.

1942: Al Doilea Război Mondial: Statele Unite declară război Ungariei, Bulgariei și României.

1924: S-a născut Ioan M. Anton, inginer român, membru al Academiei Române. a fost un inginer electromecanic român, academician. A fost dezvoltatorul școlii românești de mașini hidraulice, inițiate de profesorul Aurel Bărglăzan. În urma activității de cercetare, a obținut rezultate valoroase în mai multe domenii: hidrodinamica turbomașinilor, turbine, pompe, mașini hidraulice reversibile, cuplaje hidraulice, ventilatoare, turbine de foraj și vânt, hidrodinamica profilelor și rețelelor de profil, fenomenul de cavitație, efecte de scară.

1938: A încetat din viață Regina Maria a României. A crezut în România modernă și unită. A cucerit Londra, Paris, New York și Washington prin farmec, inteligență, prestanță și viziune politică. A întărit relațiile României cu Occidentul, fiind considerată cea mai frumoasă față a diplomației românești. Regina Maria a avut un rol crucial în destinul și evoluția României. În timpul războiului s-a implicat în asistența medicală, a vizitat spitalele de bolnavi, a ridicat moralul trupelor și a îngrijit militarii răniți pe front ai Armatei Române. Pentru curajul de care a dat dovadă, a fost supranumită „Regina Soldat” și „Mama răniților”. Considerată încă din adolescență una dintre cele mai frumoase prințese din Europa, Maria de Edinburgh era nepoata reginei Victoria a Marii Britanii și a țarului Alexandru al II-lea, verișoară cu regele George al V-lea al Angliei, cu țarul Nicolae al II-lea al Rusiei și cu împăratul Wilhem al II-lea al Germaniei. S-a folosit de relațiile dinastice pentru a pleda recunoașterea internațională a României Mari la Conferința de Pace de la Paris în 1919. Vizitele sale externe au determinat pe mulți lideri europeni să aibă o atitudine favorabilă față de România. Patriotismul Reginei Maria rămâne un model și o sursă de inspirație pentru noi toți.

1946: A încetat din viață Mauriciu Brociner, militar român de etnie evreiască, a fost un militar (colonel) și diplomat, erou al Războiului de Independență al României.

1948: A încetat din viață Grigore T. Popa, a fost un medic român, membru corespondent al Academiei Române. Acesta a reușit să obțină o educație universitară și să devină profesor la două dintre cele mai importante universități ale țării sale. Anatomist de specialitate, Popa a lucrat la popularizarea științei moderne, la reforma sistemelor de învățământ medical și superior și, în spitalele de război, ca practicant decorat și apreciat public. Munca sa în endocrinologie și neuromorfologie a fost apreciată în străinătate, în timp ce acasă a ajutat la formarea unei generații de medici de vârf.

1969: Au început lucrările pentru construcția barajului Brazi-Valea Neagră, în cadrul sistemului hidrotehnic Runcu-Baia Mare.

1993: A încetat din viață Jean Negulesco, regizor american de origine română, a fost un pictor, regizor de film, scenarist și producător de film originar din România. Talentul pentru artă se arată timpuriu, când tânărul Jean Negulescu, cercetaș voluntar în rândurile Crucii Roșii în timpul Primului Război Mondial, schițează un portret al lui George Enescu. Jean Negulescu se hotărăște să devină pictor atunci când maestrul George Enescu, căruia i-a plăcut desenul, îl cumpără cu un preț ridicat. Cu toate că începuse să ia lecții de pictură la București, tatăl său îl trimite la Paris să studieze economia și artele.

surse: reginamaria.org, wikipedia.org

HTML Image as link
Qries

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries