Data de 22 septembrie marchează o serie de evenimente istorice semnificative, de la mențiuni medievale despre nobili români, la nașterea sau dispariția unor mari personalități culturale și politice.
1326 – Prima mențiune de înnobilare a unui cneaz român de către regele Ungariei
La 22 septembrie 1326, regele Carol Robert de Anjou îi dăruiește lui Stanislav, cneaz din Maramureș, moșia Zurduc, ca răsplată pentru serviciile aduse regatului. Acest act reprezintă cea mai veche atestare documentară a înobilării unui cneaz român de către coroana ungară.
1768 – Moartea episcopului Inocențiu Micu-Klein
În aceeași zi a anului 1768, s-a stins din viață la Roma Inocențiu Micu-Klein (n. 1692, Sadu), una dintre figurile fundamentale ale culturii și spiritualității românești.
- A fost episcop greco-catolic al Episcopiei române unite de Făgăraș;
- A mutat sediul episcopal la Blaj, unde a ridicat Catedrala „Sfânta Treime”;
- Este considerat întemeietorul gândirii politice românești moderne.
1832 – Nașterea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino „Nababul”
22 septembrie 1832 marchează nașterea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, cunoscut în istorie sub numele de „Nababul”, datorită averii sale impresionante. Descendent al unei vechi familii boierești, Cantacuzino avea să devină una dintre cele mai influente figuri politice și sociale ale României de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.
Origini nobiliare și familie
Gheorghe Grigore Cantacuzino provenea din prestigioasa familie Cantacuzino, cu rădăcini în Bizanț și legături de sânge cu domnitorii români. Era fiul vornicului Grigore Iordache Cantacuzino și al Luxandrei Cantacuzino (născută Krețulescu). Prin ascendență, era descendent direct al domnului Constantin Brâncoveanu, fapt ce îi întărea poziția socială și politică.
Cariera politică
„Nababul” a avut un parcurs impresionant în viața publică:
- Deputat în Adunarea Constituantă de la 1866, contribuind la elaborarea Constituției României;
- Primar al Bucureștiului (1869 – 1870), perioadă în care a inițiat proiecte edilitare, precum ridicarea Fântânii Cantacuzino din Parcul Carol I;
- Ministru al Lucrărilor Publice (1873 – 1875);
- Ministru al Justiției (ianuarie 1870);
- Ministru de Interne (1899 – 1900 și 1904 – 1907);
- Prim-ministru al României în două mandate (1899 – 1900 și 1904 – 1907).
După moartea lui Lascăr Catargiu, Gheorghe Grigore Cantacuzino a devenit lider al Partidului Conservator, având un rol decisiv în fuziunile politice de la începutul secolului XX.
Supranumele de „Nababul” și averea colosală
Cantacuzino a intrat în istorie ca cel mai bogat român al epocii sale. Averea sa provenea din vaste moșii, investiții și resurse financiare uriașe. Popularitatea poreclei „Nababul” se datorează nu doar bogăției, ci și stilului său de viață extravagant.
Din imensa sa avere, a ridicat trei palate monumentale:
- Palatul din Florești, Prahova („Micul Trianon”) – început în 1911, inspirat de Versailles, construit cu beton armat, dar rămas neterminat.
- Castelul Cantacuzino din Bușteni – inaugurat în 1911, astăzi un important obiectiv turistic și cultural.
- Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei, București – inaugurat în 1903, actualul sediu al Muzeului Național „George Enescu”.
Moștenirea culturală și socială
Pe lângă rolul politic, Gheorghe Grigore Cantacuzino a fost un important mecena al culturii române. A sprijinit artiști și intelectuali ai vremii, printre care pictorul Nicolae Grigorescu, căruia i-a plătit 8.000 de galbeni pentru un tablou – o sumă echivalentă cu peste 90.000 de euro astăzi.
Nicolae Iorga îl numea „ultimul mare boier”, subliniind noblețea, orgoliul și influența sa.
Sfârșitul vieții
„Nababul” a murit la 22 martie 1913, fiind înmormântat în cavoul somptuos pe care și-l pregătise din timpul vieții. Acesta rămâne un simbol al orgoliului și puterii familiei Cantacuzino.
Gheorghe Grigore Cantacuzino „Nababul” este o figură emblematică a istoriei României moderne. Prin averea sa uriașă, prin palate care au rămas repere arhitecturale și prin rolul său politic, el a marcat profund societatea românească. În memoria colectivă, a rămas drept „cel mai bogat român” al secolului XIX și unul dintre marii aristocrați ai istoriei noastre.
1866 – Nașterea poetului simbolist Iuliu Cezar Săvescu
La 22 septembrie 1866 s-a născut poetul român Iuliu Cezar Săvescu, una dintre figurile importante ale simbolismului românesc.
- A publicat în revista „Literatorul”;
- A tradus tragedia „Antigona” de Sofocle;
- Poeziile sale, publicate postum în volumul „Poezii” (1926), exprimă nostalgia și fascinația pentru spații exotice.
1931 – Constantin Brâncuși decorat de Nicolae Iorga
În anul 1931, la propunerea lui Nicolae Iorga, pe atunci președinte al Consiliului de Miniștri, sculptorul Constantin Brâncuși a primit ordinul „Meritul Cultural pentru Artă Plastică”.
Această recunoaștere oficială a venit după ce Brâncuși era deja apreciat la nivel internațional pentru creațiile sale moderne, precum „Pasărea Măiastră” și „Coloana Infinitului”.
1955 – Tipărirea primului volum al romanului „Moromeții”
La 22 septembrie 1955, a intrat în tipografie primul volum al celebrului roman „Moromeții” de Marin Preda, unul dintre cele mai importante romane din literatura română postbelică.
- Tirajul primei ediții: 20.100 exemplare;
- Romanul surprinde viața satului românesc interbelic și transformările sociale din acea perioadă.
1958 – Premiera bucureșteană a operei „Oedip” de George Enescu
Un alt eveniment cultural marcant are loc pe 22 septembrie 1958, când la București a fost prezentată premiera operei „Oedip”, compusă de George Enescu.
- Dirijor: Constantin Silvestri;
- Regia: Jean Rînzescu;
- Rolul principal: David Ohanesian.
Opera avusese premiera mondială la Paris, în 1936, fiind considerată una dintre cele mai complexe și apreciate creații muzicale românești.
Ziua de 22 septembrie este încărcată de evenimente istorice și culturale de mare importanță pentru România. De la înnobilarea unui cneaz din Maramureș în secolul XIV, la viața și moștenirea impresionantă a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino „Nababul”, de la contribuțiile lui Inocențiu Micu-Klein și Iuliu Cezar Săvescu, până la recunoașterea lui Constantin Brâncuși și creațiile lui Marin Preda și George Enescu, această dată rămâne una de referință în istoria și cultura românească.
