Press "Enter" to skip to content

Iuliu Maniu, unul dintre făuritorii Marii Uniri, ucis de comunişti

Iuliu Maniu, o figură emblematică a istoriei românești, a avut un rol crucial în politica României din secolul al XX-lea, marcând decisiv destinul național prin contribuțiile sale la Marea Unire din 1918 și prin opoziția sa față de regimul comunist instaurat după cel de-al Doilea Război Mondial.

Născut într-o familie cu rădăcini adânci în istoria și cultura românească, Iuliu Maniu și-a început viața în comitatul Sălaj, la Șimleu Silvaniei. Educația sa a fost una riguroasă, absolvind Liceul Reformat din Zalău și continuând cu studii superioare la Universitățile din Cluj, Budapesta și Viena, unde a obținut titlul de doctor în drept. Această pregătire l-a dotat cu o profundă înțelegere a legilor și a drepturilor civile, pregătindu-l pentru rolul de avocat al Mitropoliei greco-catolice și de profesor de drept civil.

Maniu a intrat în viața politică ca deputat în Dieta de la Budapesta, unde a reprezentat interesele românilor din Transilvania. Caracterul său neînfricat și dedicarea pentru cauza națională i-au câștigat respectul și admirația contemporanilor. Rolul său a fost esențial în pregătirea și realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, un moment definitoriu pentru România, care a consfințit unirea Transilvaniei cu Regatul României.

La Alba Iulia, în ziua Marii Uniri, Maniu a fost una dintre vocile principale, pledând pentru unitatea națională și libertate. Rezoluția Unirii, la care a contribuit semnificativ, a fost un triumf al aspirațiilor românești, consolidând fundamentele statului național unitar român.

Ca lider al Partidului Național-Țărănesc și de trei ori prim-ministru al României, Maniu a fost o figură centrală în viața politică românească interbelică. A urmărit consolidarea democrației și modernizarea țării. După al Doilea Război Mondial, a refuzat să accepte influența comunistă, încercând să mențină suveranitatea și independența României prin apeluri către puterile occidentale.

Ultimii ani din viața lui Iuliu Maniu marchează o perioadă tulbure și dramatică în istoria României, concretizând lupta acestuia împotriva comunismului și consecințele tragice ale acestei opoziții. Devenit un simbol al rezistenței anticomuniste, Iuliu Maniu a confruntat realități politice internaționale și interne complexe și adesea dezavantajoase.

După lovitura de stat de la 23 august 1944, când România a schimbat taberele în Al Doilea Război Mondial alăturându-se Aliaților, Iuliu Maniu a sperat într-un sprijin consolidat din partea marilor puteri occidentale pentru menținerea și consolidarea democrației în România. Într-un efort de a clarifica poziția Marii Britanii, Maniu a trimis o telegramă vicemareșalului Donald Stevenson întrebând explicit dacă există intenția de a lăsa România sub influența sovietică, la care a primit un răspuns negativ. Totuși, realitatea politică s-a dovedit a fi diferită, așa cum reiese din comunicarea ulterioară a Foreign Office-ului, care indica o înțelegere tacită între Churchill și Stalin privind soarta României, subliniind influența crescută a URSS în regiune.

„Nicio jertfă nu e prea mare când este pentru neam şi adevăr”

Iuliu Maniu

Opoziția fermă a lui Maniu față de instalarea guvernului comunist al lui Petru Groza, impus de sovietici în martie 1945, ilustrează angajamentul său pentru principiile democratice. Protestele și memorii adresate puterilor occidentale nu au reușit să schimbe cursul evenimentelor, iar alegerile din noiembrie 1946, în ciuda victoriei zdrobitoare a Partidului Național-Țărănesc, au fost falsificate, consolidând puterea comunistă.

Înscenarea de la Tămădău, care a dus la arestarea lui Maniu în 1947, a marcat începutul sfârșitului carierei sale politice. Judecat pentru înaltă trădare într-un proces orchestrat, a fost condamnat la închisoare pe viață, sentința fiind o dovadă a represiunii severe exercitate de regimul comunist împotriva oricărei forme de disidență.

HTML Image as link
Qries

Transferat la închisoarea Sighet, Maniu a petrecut ultimii ani din viață în condiții de detenție severe. Relatări din acea perioadă, inclusiv cele ale colegului său de celulă N. Carandino, descriu un om neclintit în credințele sale politice și religioase, chiar și în fața adversităților extreme. Testamentul său politic și religios, așa cum a fost el consemnat, reflectă convingerile unui om care a trăit conform principiilor sale până la sfârșit.

La 5 februarie 1953 Iuliu Maniu s-a stins bolnav, în frig: avea 80 de ani. Iuliu Maniu şi-a găsit sfârşitul în închisoarea comunistă de la Sighet alături de o mare parte a elitei politice româneşti, alături de toţi episcopii greco-catolici şi romano-catolici.

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries