Legea promulgată de președintele Klaus Iohannis la 14 iulie 2023 a desemnat anul 2024 ca „Anul Avram Iancu”, marcând 200 de ani de la nașterea revoluționarului cunoscut drept „Crăișorul Munților”. Textul legii stipulează că instituțiile statului, inclusiv Parlamentul, Administrația Prezidențială și Guvernul, împreună cu autoritățile locale și instituțiile publice subordonate, sunt încurajate să organizeze sau să sprijine diverse evenimente culturale, artistice și educaționale dedicate omagierii vieții și activității lui Avram Iancu.
Avram Iancu, lider al Revoluției Române din Transilvania (1848-1849), s-a remarcat prin devotamentul său fervent pentru libertate. Începând cu primăvara anului 1848, el a avut o contribuție esențială la mobilizarea moților din Munții Apuseni, luptând pentru apărarea drepturilor și pentru victoria cauzei lor. Acest angajament neclintit i-a adus o mare popularitate printre contemporanii săi, după cum relatează istoricul Silviu Dragomir în lucrarea sa „Avram Iancu” publicată în 1965.
Născut în Vidra de Sus în 1824, Avram Iancu a urmat studiile liceale la Cluj și apoi Facultatea de Drept, devenind avocat în 1848. A fost un promotor activ al drepturilor românilor transilvăneni și a avut un rol de lider în diverse adunări și evenimente revoluționare, inclusiv la Marea Adunare Națională de la Blaj. În ciuda dificultăților, el a continuat să conducă și să coordoneze acțiunile militare și politice ale românilor din Transilvania, contribuind semnificativ la rezistența împotriva autorităților maghiare și austriece.
În contextul conflictului din 1848, Avram Iancu a organizat și condus legiuni românești înarmate, luptând pentru apărarea drepturilor românilor transilvăneni și pentru respingerea unirii forțate a Transilvaniei cu Ungaria. Eforturile sale au inclus și negocieri intense, cum ar fi cele cu reprezentanții revoluției maghiare, însă acestea nu au avut succes în a obține concesii durabile pentru români.
În ciuda rezistenței puternice și a sprijinului popular, forțele românești au fost în cele din urmă puse sub presiune de avansul armatelor maghiare și ruse. În acest climat tensionat, Nicolae Bălcescu a intervenit ca negociator, încercând să mediaze un acord între români și maghiari. În iulie 1849, a fost semnat un acord la Seghedin, care prevedea amnistia românilor și utilizarea limbii române în administrație, școală și biserică. Totuși, aceste concesii nu au satisfăcut pe deplin cererile românilor, care au decis să rămână neutri în conflictul dintre maghiari și forțele imperialiste.
La scurt timp după semnarea acordului, situația politică a Transilvaniei s-a schimbat dramatic odată cu capitularea armatei maghiare în fața trupelor țariste la Șiria. Acest moment a marcat sfârșitul revoluției maghiare și a lăsat armata română fără suport, fiind forțată să se demobilizeze.
După revoluție, Avram Iancu a continuat să fie o figură emblematică pentru românii din Transilvania, reușind să mențină influența și respectul comunității, chiar și în condiții de opresiune crescută din partea autorităților austriece. El a fost decorat de țarul Rusiei pentru bravura sa, însă a refuzat decorațiile venite din partea împăratului austriac, demonstrând astfel angajamentul său ferm față de cauza românească și independența sa politică.
Avram Iancu a trăit restul vieții în Munții Apuseni, continuând să lupte pentru drepturile românilor prin diverse acțiuni politice și sociale, inclusiv prin înaintarea de memorii împăratului de la Viena. Moștenirea sa rămâne profund înrădăcinată în conștiința națională, simbolizând lupta pentru libertate și dreptate, un motiv pentru care 2024 a fost desemnat „Anul Avram Iancu”, sărbătorind 200 de ani de la nașterea sa și reamintind importanța contribuției sale la istoria României.
Comments are closed.