Press "Enter" to skip to content

Vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea

Născut la 6 octombrie 1902 în satul Boteni (Muscel) în familia unui preot. Urmeazã liceul Neagoe Basarab din Câmpulung şi liceul Gh. Bariţiu din Cluj, apoi cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Cluj; studiază formele de guvernământ la Universitatea Humboldt din Berlin; va deveni, în urma studiilor universitare, doctor în drept administrativ. Publică articole diverse şi studii de economie şi politică în presa anilor 1930, cu precădere în Cuvântul condus de Nae Ionescu. Este un apropiat al acestuia, ca şi al lui Petre Pandrea, Mircea Eliade, Emil Cioran ş.a. După o perioadă de simpatii de stânga, devine simpatizant al micării legionare, dar nu şi înscris în mişcare, iar în septembrie 1940 ajunge înalt funcţionar la Ministerul Economiei Naţionale în guvernul naţional-legionar. Sub regimul comunist face 13 ani de închisoare politicã în anii 1948-1953 şi 1956-1964. După eliberarea din puşcărie continuă să fie persecutat de Securitate, care îi confiscă o serie de manuscrise (printre care Tratatul de antropologie creştină, ce i se va restitui după 1989). Trăieşte înconjurat de tineri din boema bucureşteană a vremii şi publică sporadic, sub pseudonimul Petre Boteanu, în revistele şi almanahurile Uniunii Scriitorilor. Moare la Bucureşti în 3 decembrie 1991, după ce este „redescoperit” de tinerii generaţiei post-1989 şi se bucură de o scurtă perioadă de notorietate dublată de o intensă mediatizare.

preluare: humanitas.ro

Vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea:

Românilor, nu vă mai alegeţi conducători care nu-şi iubesc ţara!

Elitele morale sunt mai presus decât cele intelectuale. Mie îmi plac oamenii care fac judecați. Cei care fac silogisme sunt, față de adevăr, cum sunt curcile alea care se încurcă printre popice.

A fi creștin înseamnă a coborî Absolutul la nivel cotidian. Numai sfinții sunt creștini absoluți. Altminteri, creștinismul, gândit real, e inaplicabil tocmai pentru că e absolut.

Protestantismul este o religie coborâtă la rangul de morală pentru grădiniță de copii.

 „Țăranul este omul absolut.

„Pudoarea creștină e atât de pură, încât carnea eroticului creștin, capătă pecetea spiritului, ceea ce până la creștini nu a realizat nimeni.

HTML Image as link
Qries

„O personalitate este aceea care se dăruiește, nu se justifică.

„Creștinismul nu e ideologie, că atunci se aseamănă cu marxismul. Religia e expresia unui mister trăit, or ideologia e ceva construit.

Definiția mea este: Petre Țuțea, romanul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire și suferință. Convingerea mea este că suferința rămâne totuși cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.”

Personalitatea e acel individ înzestrat cu capacitatea de a se dărui. Eroul este o personalitate, deoarece nu își mai aparține.

Melancolia e o tristețe subiectivă fără ieșire.

Fără nemurire și mântuire, libertatea e de neconceput. Omul, dacă nu are în substanța lui ideea nemuririi și mântuirii, nu e liber. Seamănă cu berbecul, cu capra, cu oaia …

În biserica afli că exiști.

Libertatea omului e partea divină din el.

Odată, în hol la Athanae Palace, m-a arestat Securitatea pe motiv că fac speculă. “Cu ce”? i-am întrebat. Nu mi-au răspuns. Și atunci mi-am adus aminte de vorba unui prieten de la Cluj: “Cu idei, frate, cu idei!”

Binele și răul sunt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu față de oameni.

Sînt două mari discipline guvernate de principiul ireversibilității: termodinamică și istoria.

Eu, în tinereţe, am fost un om de extrema stângă, iar la maturitate, de extrema dreaptă. Acum mă consolez cu calitatea mea de român întreg.

Aflarea în treabă este isprava omului neputincios.

A fi sfânt înseamnă a fi suveranul tău perfect.

Am dorit dintotdeauna să fac o teză de doctorat cu tema „Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români“.

La întrebările fundamentale “de ce?” și “în ce scop?” aporetica rurală românească răspunde: “d-aia”.

Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi. De asta numai eu am fost în stare.

Când va dispărea ultimul țăran din lume la toate popoarele, vreau să spun, va dispărea și ultimul OM din specia OM. Și atunci vor rămâne doar maimuțe cu haine.

Când văd un om inteligent, mă simt de parcă aș face o baie!

Religia este principiul uniformizator al speciei umane și este singura salvare în care se poate vorbi despre egalitate.

 „Fără credință, omul rămâne un simplu animal rațional care vine de nicăieri și se-ndreaptă către nicăieri.

Nu am fost şi nu sunt antisemit, pentru că ar însemna să fiu anticreştin. Pentru că, să fim cinstiţi, Christos nu e din Fălticeni.

O căruţă de ţărani a ţinut în şah imperii

„Când vezi cirezile de imbecili, devine suportabilă însingurarea.”

„Cu stânga nici cruce nu poți să-ți faci, darămite să conduci o țară!”  

„Social-democraţia e anticamera comunismului.”

HTML Image as link
Qries

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries