Press "Enter" to skip to content

Istoria scrisului – câte ceva despre Tăblițele de la Tărtăria

Autor: Miriam Mircea

La Tărtăria apare cea mai veche cultura europeană creată de o populație Pre-Indo-Europeană.” – cuvinte din partea  Los Angeles Institute of Archaeology, University of California

Ce sunt Tăblițele?

Tocmai din cauza naturii lor extraordinar de controversate, orice tentativă de “descifrare”, analizare sau interpretare a lor trebuie să fie întreprinsă cu calm și uzul rațiunii. Povestea lor are un caracter științifico-fantastic, de aceea înțelegerea scopului lor este primordială.

Evident, prezentarea lor “bombastică” și teoriile din jurul lor au incitat mereu la crearea teoriilor care mai de care mai amuzante, fanteziste dar și care într-un final ascund o muncă mai ascunsă, dusă în numele adevărului, fie el și parțial. Această muncă poate fi descrisă prin expresia care poate în vremurile actuale ar fi considerată de generațiile mai tinere drept ofensatoare, “muncă de chinez bătrân”.

De când am aflat de existența lor, în perioada facultății, am devenit interesată de ele, fascinată chiar. Nu eram singura, prima sau ultima. Am vizionat o multitudine de filmulețe și ’documentare care nu lăsau loc de niciun comentariu, prezentându-le ca dovada absolută, o axiomă chiar, așa cum o vedeau filozofii greci, a faptului ca originea scrisului și a civilizației umane se afla în… spațiul carpato-danubiano-pontic.

Orice dovadă trebuie folosită cu discernământ și cu obiectivitate, mai ales dacă este legată de spiritul național românesc. Este foarte interesant cum acest subiect are printre cele mai ridicate rate de citare în literatura științifică și arheologică, făcând concurență scrierilor sumeriene, sau celor lineare A și B. Fascinația exercitată de ele le-a ridicat la rangul de controversă și subiect de dezbatere fără sfârșit, cel puțin până la apariția altor dovezi mai concludente care să încheie apariția teoriilor care nu susțin știința sau istoria.

Tăblițele sunt fără îndoială o descoperire epocală. Ele aparțin patrimoniului cultural internațional, indiferent de înțelesul sau scopul lor precis. Cercetătorii internaționali si români au petrecut mulți ani încercând să clarifice exact ceea ce sunt ele.

Gheorghe Lazarovici, arheolog român, doctor în științe istorice, cu o teză în domeniul preistoriei, este considerat unul din experții în tema Tăblițelor. Trebuie menționat că domnul Lazarovici a fost un apropiat al arheologului clujean Nicolae Vlassa, a cărui echipa a descoperit Tăblițele în anul 1961, în localitatea Tărtăria, județul Alba.

Așadar, domnul Lazarovici a presupus că avea o explicație pentru simbolurile de pe Tăblițe: “Au fost declarate ca scriere, după ce le-am analizat desen cu desen, piesă cu piesă, am constatat că e un mijloc de comunicare. Dar comunicarea e de mai multe feluri: prin semne, cu mâinile, cu fața și ochii, al doilea e prin simboluri, culoare sau desenarea unor obiecte când simbolul ajunge să fie cunoscut nu mai e nevoie să desenezi de exemplu șarpele cu cap, coadă, decor, limbă.

Atunci scriau pe scrieri rupestre, în peșteri, pe vase și pe asemenea tăblițe, dar scrierile au apărut doar în imperii, nu peste tot în lume, pentru că aveau nevoie de socoteli, a apărut în Egipt, în Sumer. Acea civilizație protosumeriană era 3000-2500 îen când apar tăblițe doar cu semne. În faze mai târzii, semnele sunt standardizate și încep să apară socoteli, numere. Mai târziu se scriu imnuri pe ele, cum e imnul lui Ghilgameș“.

Acestea sunt cuvintele arheologului Lazarovici, care a avut ocazia să cerceteze Tăblițele îndeaproape. Declarațiile domnului Lazarovici pot fi ascultate și în diverse clipuri pe YouTube (https://youtu.be/nTAJN00JSMY ).

Concret, cum arată ele?

 Două dintre cele trei bucăți de lut sunt găurite și acoperite cu semne, iar cea de-a treia folosește o modalitate de scris pur pictografică. Este vorba despre reprezentarea stilizată a unui animal (capră), un simbol vegetal și un altul mai puțin clar.

Cea de-a doua formă discoidală este considerată ca fiind cea mai apropiată de o scriere adevărată, întrucât cuprinde patru grupuri de semne, despărțite prin linii. O bună parte din semnele pe care le conține se regăsesc în semnele care apar în inscripţiile arhaice greceşti.

După analiza sa, arheologul Nicolae Vlassa a constatat că ele seamănă mult cu cele sumeriene, din punct de vedere al însemnelor folosite.

Controversele istorice și științifice

De ce nu putem afirma cu certitudine că această descoperire reprezintă o formă arhaică de scriere, precedând tăblițele sumeriene, acreditate de lumea științifică drept primele cu scriere cuneiformă?

Lecturile mele asupra acestui subiect mi-au dat de înțeles că motivul este destul de simplu și de “prostesc”,dacă se poate spune așa: Tăblițele au fost descoperite înainte de anul 1985, un an care înseamnă mult pentru cunoscători: în acel an a avut loc al 16-le-a Congres de Științe Istorice, în Germania, la Stuttgart.  Așadar, pe perioada acestui Congres, aparent un istoric străin s-ar fi confesat unui istoric român cu privire la existența unui “plan” internațional de “ștergere” a dovezilor semnificative și de neînlocuit ale istoriei vechi de pe meleagurile românești, de teamă că puterea lui Ceaușescu ar fi folosit din plin acest “avantaj”. Ce poveste, ca în filme. La Congresul mai sus menționat au participat 57 de istorici și specialiști români, așa că această posibilitate există.

Datarea cu carbon imposibilă?

Greșeala umană care a făcut datarea cu carbon imposibilă a fost de fapt, dorința de a le proteja, căci aparent ele erau “prea moi” ca să reziste testului timpului: Tăblițele au fost practic “coapte în cuptor”, un tratament termic care a fost făcut în absența arheologului Vlassa, ele fiind descoperite cu câteva ore înainte de încheierea excavațiilor pentru acea zi.

Tăblițele erau umede și acoperite cu calcar, prin urmare unul din restauratori a luat decizia să le usuce în cuptor, la o temperatură necunoscută. Restauratorul a fost evident bine intenționat, dar pripit.  Această hotărâre și factorul termic au compromis calitatea suprafeței lutului, și deci făcând datarea cu carbon C-14 imposibilă. De abia după “tratamentul termic” la care au fost supuse, s-a remarcat faptul că erau inscripționate.

Am cercetat puțin mai departe: datarea cu carbon nu a fost imposibilă ca o consecință a “coacerii” lor, ci pentru că sunt confecționate din argilă nisipoasă.

Într-un articol scris de Marco Merlini,director al Prehistory Knowledge Project din Italia,  “Doamna de la Tărtăria și enigma datării Tăblițelor de la Tărtăria”, apare informația “(…) prezența argilei nisipoase este confirmată de o analiză efectuată de Departamentul de Mineralogie a Facultăţii de Biologie şi Geologie a Universităţii din Cluj la solicitarea Prehistory Knowledge Project. Tăbliţele nu conţin deloc sau aproape deloc carbon astfel că nu se poate determina cronologia lor isotopică.”

Din nefericire, Vlassa nu a fotografiat descoperirea și nu a menționat în rapoartele săpăturilor faptul că Tăblițele au fost puse într-un cuptor. El a notat doar că ele fudeseră “arse ușor”.

Datarea lor a fost făcută prin diverse metode care nu sunt aprobate științific, neadmise ca metode credibile. Spre exemplu, lângă Tăblițe s-au găsit și niște oseminte datate în aproximativ 5.300-5.500 î.en., motiv pentru care s-a considerat că și Tăblițele provin din aceeași perioadă istorică. Se poate afirma că vechimea artefactelor găsite în acea groapă este de aproximativ 7.000 de ani.

Tărtăria-Gura Luncii este un sit cu straturi de cultură ce ajung până la patru metri adâncime.

Subiectul datării cu carbon este tratat extrem de precaut de cercetători, care aleg să  îl ignore aproape cu desăvârșire. Alții, mai boemi și romancieri din fire, au presupus că Tăblițele îi menționează pe zeii Ur și Enki, cu 1.000 de ani înainte de menționarea lor pe tăblițele sumeriene.

Legendele și “folclorul urban” abundă, tocmai pentru că nu a fost posibilă datarea lor aprobată științific. Exista la un moment dat chiar și zvonul unei analize rusești în anii 60.

Reputația lui Vlassa a suferit mult din cauza acestui incident. Unii i-au contestat această descoperire, susținând că Tăblițele fuseseră de fapt “descoperite” de el într-o cutie în subsolul Muzeului din Cluj. Se poate spune că el a comis un “malpraxis”, pentru că prin rapoartele lui in situ, nu s-a găsit nimic despre circumstanțele descoperirii oaselor și artefactelor sau cum erau poziționate pe fundul gropii la momentul descoperirii lor. Există doar o fotografie întunecată de calitate slabă, care indică printr-o săgeată groapa rituală în care au fost găsiți idolii și tăblițele de lut.

Conform observațiilor lui Vlassa, groapa a fost localizată stratigrafic între nivelele 11 și 6, faza AB a culturii Petrești. Multă incertitudine și nesiguranță nu își au locul în lumea științifică, și felul neglijent în care au fost prezentate aceste descoperiri i-au făcut pe unii să meargă atât de departe încât să îl acuze pe Vlassa că ar fi comis un fals.

Ceea ce se știe este că rămășițele umane descoperite împreună cu Tăblițele sunt probabil în continuare la Muzeul de Istorie Națională a Transilvaniei în Cluj, ele fiind datate între 5370- 5140 î.Ch.

Tăblițele “Șamanului”

Este atestat unanim faptul că ele au avut un scop magico-religios, găsite lângă osemintele umane arse menționate antecedent.

Când a analizat oasele, arheologul Vlassa a crezut că ele au aparținut unui bărbat, poate chiar un șaman, preot neolitic. După cele ele au fost datate și analizate la Roma și Iași, concluziile au venit ca o răsplată: oasele erau ale unei femei, care suferea de o diformitate, era mică de înălțime și cu o vârstă între 50-55 de ani. Ea suferea de scolioză și avea un picior mai scurt.

În ciuda dizabilităților fizice, femeia a jucat un rol pivotal  în cadrul societății de atunci: era respectată de comunitate, și a fost îngropată ritualic, împreună cu Tăblițele.

Specialiștii nu s-au sfiit în a o numi lider religios, care probabil deținea extrem de multe cunoștințe izvorâte din comunitatea ei.

S-a putut determina și că la puțin timp după moartea ei, a fost exhumată și lăsată să se descompună natural, fără ca rămășițele ei să fie dezosate agresiv, ca apoi să îi fie reîngropate oasele. Culturile aborigene australiene practicau obiceiuri asemănătoare.

Cea mai recentă și plauzbilă descifrare

Din nefericire pentru iubitorii de teorii fanteziste, aparent a fost exclusă prezența unei scrieri pe Tăblițe, ele fiind acoperite cu simboluri telurice și de fertilitate specifice neoliticului.

“Doamna de la Tărtăria” era așadar femeia- lider religios și spiritual, șamanul care a ghidat tribul. Simbolurile de pe Tăblițe fac referire atât la fazele Lunii cât și la menstruația unei femei, constituind un calendar biologic.

A doua Tăbliță conține multe pictograme și simboluri ce evocă ritualuri și sacrificii ce trebuiau făcute o dată la câteva luni, pentru a asigura favorurile naturii și ale zeilor venerați de trib.

Iar a treia Tăbliță conține ritualul sângeros, dar destul de comun practicat în neolitic, al sacrificiului taurului, se postulează că sângele lui ar fi fost consumat dintr-o culă, pentru a crește fertilitatea. Cercul devine complet prin revenirea la prezența “Milady de la Tărtăria”, cum a fost “alintată” de specialiști.

Eu îndrăznesc să numesc Tăblițele îndrumare sau cataloage de “conduită” socială neolitică, ce asigura supraviețuirea tribului, care aparținea culturii neolitice Turdaș-Vinca, până la aproximativ 3.500 î.Hr.

La final…

Tot in Transilvania s-a mai descoperit o tăbliţă care ar avea o vechime de 6.000 de ani.

Această ultimă tăbliţă se află la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia. Plăcuţa este una unicat şi a fost descoperită în 2014 la Tărtăria, în cadrul unui şantier arheologic preventiv de către profesorul Sabin Luca, directorul Muzeului Naţional Brukenthal Sibiu. Potrivit istoricilor aceasta aparţine culturii ”Petreşti”.

Surse: www.adevarul.ro , Vlassa N.- “Neolitocul Transilvaniei. Studii, articole, note”, 1976, articolul de Marco Merlini,  “La scrittura è natta in Europa” (Scrisul s-a născut în Europa?),

Despre autor: Miriam Mircea este profesoară de istorie și franceză, absolvind cursurile Facultății de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, unde a absolvit și un Master specializat pe geopolitcă și Diplomație.
Ea trăiește și profesează ca profesor de limbi străine și germană din 2011 în Germania, predând atât cetățenilor germani cât și imigranților și refugiaților de toate vârstele. În paralel, scrie articole cu și despre cultură, educație și metode alternative de învățare.

HTML Image as link
Qries

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries